Pareri despre acest site?
Impresii despre Beclean?
Ganduri pentru prieteni?
Scrie-le in cartea de oaspeti!
Click aici!
Teritoriul comunei Beclean este situat în întregime în bazinul Oltului şi anume pe cursul mijlociu al acestuia.
Reţeaua hidrologică este formată de acest râu care traversează teritoriul comunei şi de afluenţii acestuia care coboară, fie din munţii Făgăraşului, fie din podişul Târnavelor.

Reţeaua hidrologică existentă pe teritoriul localităţilor cuprinse în amplasament a contribuit la formarea reliefului actual.
Nivelul apei subterane variază foarte mult în funcţie de zonă. Astfel în Lunca Oltului aceasta se întâlneşte la adâncimi mici de 0,5 – 2,0 m. În această zonă datorită staţionării îndelungate a apei se întâlnesc zone mlăştinoase. În prezent Oltul a fost canalizat şi regularizat înlăturându-se astfel pericolul inundării terenului.

În câmpia aluvionară şi pe terase, apa freatică se întâlneşte la adâncimi de 4-8 m, iar în podişul Târnavelor nivelul pânzei freatice se întâlneşte la adâncimi mari, uneori 15-20 m. Această zonă este caracterizată prin prezenţa infiltraţiilor de pantă la diferite niveluri, provenite din precipitaţii.

Biserica Beclean

Actuala biserica s-a construit in primii ani ai secolului XIX. Anul 1804 insemnat pe zidul dinspre apus indica sfarsitul constructiei ce s-a facut prin munca si cu contributia credinciosilor din Beclean. Este construita pe fundatie din bolovani din piatra cu mortar de var, cu zidarie de caramida, acoperisul din lemn de brad fasonat, acoperita cu tigla solzi. Stilul in care este construita este cel bizantin.
Citeste mai mult!
 
 
Primaria Beclean © 2007
Toate drepturile rezervate
Home | Turism | Istorie | Primarul | Consiliul local | Hotarari | Galerie | Formulare | Proiecte de viitor